Paginile cityplex:

.

.

.

.

.

Cum ati ajuns sa aveti grija de cinematograful din brasov?

Inainte de a face cinematografie, am lucrat in industria muzicala, prilej cu care l-am cunoscut pe Tudor Giurgiu, unul dintre patronii acestui cinematograf. Cand au vrut sa deschida cinematograful din Brasov au considerat ca sunt omul potrivit pentru asta, deoarece am lucrat, intr-un fel, impreuna timp de 8 ani. El a facut videoclipuri pentru cei mai tari artisti din Romania.

Cinematograful face parte din Mall, ca business?

De obicei, cand se construiesc malluri in Romania, oamenii vin deja cu ideea ca este necesar sa aiba un cinematograf in incinta. Dupa aceea apare un exploatator, care nu are neaparat legatura cu mallul respectiv sau cu actionarii lui. Exploatatorul foloseste spatiul pe care l-a rezervat mall-ul, inca de la momentul constructiei, pentru a dezvolta cinematograful.

O provocare pentru un cinematograf este sa aduca oamenii in sala. In Romania oamenii vin sau nu vin la cinematograf?

Oamenii vin la cinematograf. Asta este clar. Acum vreo 2 luni am lansat un chestionar pe net si au raspuns in jur de 1000 de oameni. Una dintre intrebari era „ce te motiveaza sa iesi la cinema, avand in vedere ca poti lua filmele de pe net?“ Raspunsul unanim a fost ca senzatia din cinema nu se poate compara nici cu cel mai bun home theater.

Iata cateva exemple elocvente:

„Atmosfera este total diferita. Sala de cinema nu se poate compara cu camera in care am pc-ul. Din punctul meu de vedere, daca nu ar exista internetul nu ar fi o problema. Anumite lucruri in viata sunt de neinlocuit, iar cinema-ul este unul dintre aceste lucruri.”

Sau

„Ecranul imens, ca sa pot vedea toate amanuntele filmului mai usor;  sunetul pentru ca acasa nu stau singur si urasc mereu cand aud “Da mai incet!”.

Ulterior am vorbit chiar eu cu spectatorii. Si ei spuneau ca ceea ce conteaza foarte mult este experienta sociala, faptul ca iesi cu prietenii, mai faci misto, mai razi, este o experienta mai complexa si mai completa.

Cine sunt cei care merg la cinema? Tinerii? Care este evolutia?

Initial, cand am deschis cinema-ul, in decembrie anul trecut, am fost un pic stresati de reactia publicului. Brasovul nu mai avusese cinematograf timp de cativa ani, ultimul cinematograf din acest oras a dezamagit multi oameni. Si mi-am lansat provocarea: cum pot sa le redau oamenilor increderea in experienta cinematografului?

In primele luni a mers grozav, in decembrie a fost un boom, ajutat de vacanta, in februarie a scazut volumul de vizitatori comparativ cu cel precedent… ceea ce ne-a dat emotii. In decursul acestor 3 luni s-a auzit, insa, despre cinema si despre preturile noastre, despre faptul ca sunt foarte multe filme, iar lumea a redevenit constienta de ideea de cinema, ba chiar s-a imprietenit cu ea.

Avem clienti atat de fideli, incat vin de mai multe ori la acelasi film sau vin chiar din alte orase, desi au cinematografe mari acolo. Dar ei spun ca cinematograful din Brasov, de fapt incinta sa este facuta de cineva care se vede ca iubeste cinematograful.

Oamenii au perceput schimbarea cinematografului?

Da, in primul rand au sesizat cu incantare preturile. Noi avem preturi mici, raportate la puterea de cumparare din Brasov. Apoi, inca un criteriu important: filmele vin – si raman – exacat atat timp cat au nevoie consumatorii de ele.  Inainte filmele ajungeau foarte tarziu dupa premiera si ramaneau aceleasi filme timp de 3-4 luni, ceea ce ii nemultumea pe consumatori.

Cu Cityplex este complet diferit. Spre exemplu, “Printul Persiei” a stat la noi cam 2 luni, cu intreruperi. Adica l-am adus, l-am scos, dar oamenii il cereau iar si iar. Si l-am bagat iar, facand sali pline. Acum l-am adus inca o data, doar pentru ca oamenii l-au cerut. Avem o singura proiectie pe zi, dar la acea reprezentatie sala este mereu plina.

Imi pasa foarte mult de ce vor oamenii si astfel se sudeaza o relatie cu publicul, se formeaza ideea ca esti prieten cu cinematograful, ca e un loc in care esti bine venit.

Facebook a fost foarte important. Pe facebook vorbesc cu fanii cinematografului. De exemplu, acum am adus niste pahare speciale pentru bauturile racoritoare, branduite si ïmpopotonate” cu personajele din “Shrek”. Am pus pozele pe facebook si instant mi-au scris oameni ca sunt plecati in concediu si ca ma roaga sa le tin si lor pahare. Evident ca am facut-o si oamenii apreciaza aceste gesturi la fel cum apreciem si noi feedbackul lor. Din asta rezulta o relatie.

Sau, inca un exemplu, am un pustan super-fidel, vine la absolute toate filmele. Unele filme sunt, insa, nerecomandate pentru varsta lui. Am “croit” o solutie special pentru el: i-am trimis un formular pe care sa il semneze parintii lui, in care sa se declare de acord ca pustiul poate intra si la filmele nerecomandate.

Cu cat esti mai client-oriented, chiar daca iese din tipare, beneficiile sunt considerabile, atat pentru tine ca business, cat si pentru consumator.

Ce actiuni mai faceti pentru a invia cinematograful?

Am inceput cu o petrecere pentru firma. Avem o relatie speciala cu angajatii; eu sunt un gen de manager poate atipic, insa mie trebuie sa imi placa sa vin la munca, iar pentru asta e clar ca si celor cu care lucrez trebuie sa le placa sa vina la munca. Am organizat pentru ei o petrecere cu tema “fiecare vine imbracat intr-un personaj de film”. De fapt, problema era ca nu puteam sa facem un team-building, pentru ca aici trebuie sa fie mereu cineva “de serviciu”. Si am facut aceasta petrecere, in care am dezvoltat un moment foarte interesant:

Fiecare angajat a trebuit sa scrie pe cate un biletel un lucru care le place si unul care nu le place la munca asta. Biletelele au fost citite in seara petrecerii. Multi colegi au fost stresati ca o sa se strice petrecerea, dar a iesit atat de tare momentul, incat desi eram prieteni dinainte, dupa acel moment eram mult mai apropiati. Atat de apropiati, incat unii dintre ei au spus ca acest colectiv pare desprins dintr-un film bun J

Si apoi ne-am gandit sa facem ceva si pentru clienti. Chiar atunci se lansa “Sex and the City” si cum nu s-a facut vreun eveniment anume in Romania, ne-am gandit sa facem ceva deosebit. Am conceput un happening: fiecare domnisoara/doamna care voia sa participe la petrecere trebuia sa aduca cea mai cool pereche de pantofi pe care o are. In plus, pentru momentul HOT al petrecerii, trebuiau sa trimita “cea mai inedita experienta amoroasa (ca sa nu zic sexual, ca doar despre SEX and the city vorbeam)”. Am adunat super premii: rochii, palarii, pantofi, ba chiar o firma de bijuterie din Brasov a conceput niste item-uri speciale pentru evenimente (bijuterii care semanau cu ce poarta fetele in film).

Am promovat pe facebook si pe site, in plus, inante de fiecare spectacol, anuntam petrecerea oamenilor din sala. Spre marea mea surprindere nu am primit feedback-ul asteptat, desi de obicei lumea de ingramadeste la comentarii, la idei, la sugestii. Prin urmare am anulat evenimentul, ceea ce a fost o dezamagire pentru noi.

Am mai auzit, insa, si de la alti oameni care au incercat sa faca actiuni de acest gen, ca lumea in Romania nu prea vine la petreceri sau la evenimente. Asta si pentru ca spatiul virtual este mult mai comod si le ofera oamenilor siguranta anonimitatii, in timp ce o petrecere “in realitate” se pare ca a starnit frustrari sau temeri.

O sa mai incercati?

Da, cu siguranta. Mai ales ca inainte de ziua petrecerii au venit foarte multi baieti/barbati care ar fi vrut sa participe, inclusiv cu povesti din intimitate! Asteptarea mea – aceea ca femeile sau fetele care iubesc “Sex and the City” sunt foarte open-minded – nu mi-a fost implinita, din pacate.

Cum prevedeti evolutia cinemtografului?

Eu merg si in alte cinematografe din tara, asa, ca mistery-shopper. Eu cred ca cinematograful o sa se dezvolte, mai ales cu noile tehnologii 3D si mai-mult-de-3D. Incepand cu “Avatar” care a dat peste cap orice inchipuire, aceste tehnologii incita maxim.

Si in Brasov o sa aducem 3D in curand, ceea ce inseamna ca vor veni toti clientii care au venit pana acum, plus toti cei care n-au venit la cinema, dar sunt curiosi sa vada ce inseamna 3D.

Oamenii de la Hollywood au grija sa se dezvolte industria cinematografiei. O sa avanseze tehnologia si asta o sa aduca din ce in ce mai mult lumea in cinema.

Nu se poate sa stam tot timpul pe Facebook, iar arta este o alternativa pentru a scapa din realitatea care nu iti place. Si Facebook implineste aceasta nevoie, pentru ca pitit in spatele contului tau, poti sa fii oricine, insa arta (filmul, muzica) te atrage in alt tip de univers. Lumea va veni la cinema, pentru ca are nevoie de o realitate mai frumoasa decat cea cotidiana.

Filmele romanesti apar in cinematograf?

Avand patroni romani, filmele romanesti apar intotdeauna la Cityplex. Evident ca Tudor Giurgiu si asociata lui, Ada Solomon, promoveaza productiile romanesti. Si ca sa ajutam in plus productiile romanesti, am gandit organizarea unor lansari de gal la care am invitat regizorul filmului, actorii din rolurile principale si i-am dat publicului brasovean sansa sa vada filmul impreuna cu ei, sa discute cu ei. De exemplu, cand a venit Dan Chisu cu “Websitestory”, a fost nevoie sa bagam in plus 50 de scaune in sala. Cu toate astea, au ramas pe afara inca vreo 150 de oameni!

Oamenii apreciaza ca cinematograful acesta le ofera o experienta in plus, nu doar un film.

Paginile cityplex:

5 reasons to attend:

1) See exclusive footage from the events of December 89
2) Better understand one of the biggest EU members
3) Learn about freedom, sacrifice and social change
4) Share your ideas about the clash of dictatorship and democracy
5) Learn about a society on which you have no decent books at the library

Program:

18:00 Opening
18:10 Presentation by professor Meike Wulf (Maastricht University)
18:25 Viewing of selected scenes from Videograms of a Revolution
19:10 Debate and discussion with distinguished professors from UM

20:00 End

Support:

Please invite your friends, for information must go round! Thank you for your support!

ATTENTION: in order to be able to offer a sufficient location please mark your attendence on facebook 

Cine esti? De ce alexmolnar.ro?

Ma distreaza mult aceasta intrebare. De cele mai multe ori tind sa spun ca sunt “The Why Guy”, dupa care sunt intrebat de nume.

Vin dintr-o parte foarte frumoasa a Romaniei – Brasov, si m-am mutat intr-o alta zona foarte energica: Bucuresti.

La intrebarea “Cine sunt” am aflat cu adevarat raspunsul in facultate, cand ideile au prins si mai multa culoare si am ajuns sa livrez traininguri in special de soft skills. Dupa un timp am descoperit o alta forma, mai rapida de implinire profesionala si personala: coachingul.

Am avut parte de o experienta absolut fantastica in voluntariat alaturi de Voluntari pentru Idei si Proiecte. Aportul adus in acei 3 ani a fost definitor pentru mine. In noiembrie 2005 am intrat in VIP, iar dupa doua luni mi-am dat seama ce anume imi doresc si de atunci nu m-am oprit in a ma dezvolta prin a intra in contact cu orice fel de lume: de la vanzatori de magazine pana la traineri, coachi si manageri de top. Atat experientele din ong cat si cele din corporatii mi-au demonstrat un singur lucru: Oamenii au nevoie de viziune si claritate in viata lor, fie ea profesionala sau personala.

Sunt un om foarte norocos. Mereu am avut parte de oamenii potriviti care m-au ajutat sa ma ridic, sau care m-au doborat si de la care am avut si mai mult de invatat.

Am pornit blogul alexmolnar.ro datorita faptului ca doresc sa impartasesc din vitalitatea si puterea prin care imi traiesc viata cu cat mai multa lume, iar raspunsurile cititorilor au fost pe masura.

Imi place sa intru in rolul de Energy Trainer & Coach. Exprima scurt si la obiect exact ceea ce sunt.

Cat de des ti se spune ca esti nebun? De catre cine si de ce?

De fiecare data cand pornesc un proiect nou. Cam toata lumea imi spune, in special prietenii apropiati. J

Esti tanar si cei care te cunosc stiu ca esti competent si motivat. Probabil ca multe corporatii te ravnesc. De ce nu te-ai inrolat intr-o corporatie?
Credinta de baza dupa care ma conduc este ca in fiecare zi sa pasesc trei trepte mai sus, nu una. Sunt foarte motivat de potentialul uman. Fiecare dintre noi avem enorm de multe resurse pe care le lasam in intuneric. Rolul meu este sa aduc lumina, energie si viziune in viata fiecarui om pentru a afla cine este el de fapt. Inrolarea in astfel de structuri este o forma de a nu te expune riscului de a fi creativ fara margini. In plus imi place sa fac lucrurile in felul meu.

Esti trainer si coach si te pregatesti sa lansezi un program pentru persoanele cu cancer. De ce?

Plec mereu de la ideea ca nivelul vietii ti-l setezi tu, in functie de modul in care interpretezi anumiti factori din realitatea ta. Misiunea pe care mi-o asum este sa aduc oamenilor nivelul de energie suprem pentru a isi indeplini visele mult dorite.

Persoanele  care se confrunta cu o astfel de boala au sanse foarte mari pentru a se insanatosi. S-au realizat numeroase cercetari pentru a stabili punctul 0 al cancerului. Au ajuns la concluzia ca intre 80% si 90% dintre cazuri au aparut din cauza noastra, cum ar fi stresul si hrana, iar restul sunt pe baza ereditara. Corpul ne spune prin fiecare por daca ne afectam sau nu. Suntem in era explorarii creierului uman si a descoperirii influentei acestuia asupra corpului.

Am inceput proiectul amintit deoarece am asistat la o minune. Cineva apropiat s-a confruntat cu o cruda realitate: a fost diagnosticata cu nivelul 4 de boala. Incepand din acel moment s-a schimbat drastic. Fiecare zi a inceput sa o traiasca din plin. La 6 luni si-a refacut analizele. Concluzia: Nivelul 1. Energia pozitiva pe care o emana si acum este absolut incredibila. Indiferent de starea pe care o ai in acel moment te poate face sa razi cu lacrimi. Lupta fantastica de care aceasta persoana da dovada in fiecare zi ma uluieste.

Viata consta in modul in care interpretezi experientele tale si nu experientele in sine.

Procesul de insanatosire al persoanelor de cancer poate fi cu mult accelerat.

Acestea sunt premisele prin care aceasta idee s-a transformat intr-un vis. J
Stiu ca iti plac mult artele martiale si ca te-au format. In ce fel crezi ca te-au influentat?
“Fii constient de puterea din tine.” Acesta este motto-ul. Artele martiale mi-au aratat un alt mod de viata. Timp de 8 ani am facut parte din clubul Wankan, pana in momentul in care m-am mutat din Brasov in Bucuresti. Experientele mi-au creat un cadru propice construirii unui sistem de credinte puternic.

Un alt lucru foarte important este ceea ce mi-a spus la un moment dat antrenorul meu, Iustin Samoila: “Daca promit ceva imi onorez promisiunea, indiferent daca pierd. Cuvantul dat este cel mai important.”

Ce sfat ai da cuiva care lucreaza de la 9 la 9 intr-o corporatie si se simte extenuat de viata sa?
Sa ia o pauza. Pentru a lua cea mai buna decizie ai nevoie sa iesi din torentul TO DO LIST. Sau din contra, sa isi aglomereze cat de mult se poate. La un anumit moment se va opri si va ceda. De abia atunci se va gandi la ea. Depinde de fiecare ce alegere prefera.J
Nu conteaza numarul orelor lucrate, ci ce faci efectiv in acel timp. Poate chiar iti doresti sa fii intr-un astfel de mediu, doar ca abordezi situatiile intr-un mod in care iti consuma energia prea repede. Din pacate cel mai multi dintre noi nu avem un vis conturat si ne complacem in aceasta stare.

Daca nu ai niciun plan pentru tine, atunci cu siguranta se va gasi cineva si iti va face unul. Am intalnit foarte multi clienti care sunt pusi in postura de a se adapta la o viziune a companiei, pe care ei nu o agreeaza si nu o pot respecta. Viata este un cumul de elemente interdependente. O data ce nu stam bine la un capitol cu siguranta vom fi afectati si in celelalte arii. Lantul evenimentelor poate continua la nesfarsit. Depinde de fiecare in parte cand se decide sa traiasca cu adevarat.
Ce planuri ai pentru urmatorul an?

Imi continui proiectele incepute in 2010 atat pe partea de training cat si de coaching. Vreau sa fiu mai prezent atat in mediul studentesc cat si cel de business.

Proiectul meu de suflet, legat de bolnavii de cancer, vreau sa prinda aripi si sa adunam cat mai multi sustinatori in arca noastra.

Pe scurt anul urmator se arata plin de provocari si rezultate.

What is Jules and You
Maastricht is a small town, but it has a considerable student population: almost 15 thousand. Out of these, almost 50% are international students. Jules and You is a company which caters to their needs and strives to make their students lives easier. Jules and You is the place where you go if you look for student housing, want a cheap phone contract, register easily with the municipality and so on.
But apart from there services, Jules and You also helps you with your specific needs, such as organizing a party, finding a good doctor, filling out paper work and all that comes to mind. Jules and You is most often an intermediary which brings chosen services that fit the needs of international students to them- but still the service is always personal in a way and your individual needs are always considered.

Interview

Denes Lenard: Can you give us an overview of the evolution of Jules and You
Karin v.d. Ven: Jules and You started precisely 2 years ago on the 2nd of December 2007. That is when the idea became solid, when we decided what to do and how to call it. Before, it was an idea in my head, inspired by my student experience and my experience with international students from the study association Concordantia. I had the idea for a while and I hadn’t done anything with it.

I thought it is too simple, and that someone else had to have done it already. But then I realized it had not been tried out before so I decided it was time to pick it up. I got in contact with Johan, whom knew from before. He was interested in doing the IT side of the idea and we came to the conclusion the idea was worth trying out.
We started talking to the university and potential partners. That is how we found a partner willing to provide us with our first office. In 2008 we started the activity itself.
Now we have 6000 members and our services are growing. We have a new office, because the old one was too small.
Last May also other universities became interested in our concept and now we are also moving to Tilburg and Groningen where we open offices on the 1st of February 2010.

Dene Lenard: How do students respond to your offer? Did the attitudes change over time?

Karin v.d. Ven: Students have always been positive. Student and study associations where more difficult to convince in the beginning, since we were also to cater to the needs of students. Student and study associations were already in this field. It was difficult to make sure they wouldn’t feel we would be doing the same or that we might be a threat. Textbooks are important for the study associations in Maastricht because this is a way for them to finance their activities and to get members. They thought we would also provide students with books, but we managed to convince them that we will not get into this area and we agreed together that we will not do that.

Slowly, as we were growing we proved we are no threat. We complement the activity of student and study associations, and today we can also facilitate them with the partners we have and help them with sponsorships. Since then it is much easier. And now, recently, we launched a running events calendar for Maastricht (recm.nl) in cooperation with the associations. It’s a new calendar of events based on a need all associations had: to get an inside look into each others activities so there are no overlaps. Quite a few associations have committed themselves to contributing. So now all skepticism is gone and we have partnerships with most major study and student associations.
It is almost too early to say more about the student’s attitude. We have done only two inflows so far. At first it was more difficult for them to get used to what we do. Now Jules and You appears to be a set concept and they know what we do, and we get recommended by older students to 1st year students.

Denes Lenard: How did authorities or other business partners react in the beginning when you approached them?

Karin v.d. Ven: They all really have trouble reaching students. And international students are even more difficult to reach – there is a cultural divide, there are many very different groups, and they are hard to be addressed as one group.
The business partners found it to be a good initiative, since it is an easier way to communicate to students for them. We were critical with what they had to offer and chose the service we thought would be useful for a student. If students benefit from the service, the partner also benefits. We always tried to have a look at things from a student’s perspective. We did a lot of translating and finding ways to explain procedures for example.
The authorities and business partners where very welcoming from the beginning. For example the municipality told us in an early stage that they had trouble reaching students and we now help students go through all formalities. We succeeded to help them the municipality and explain to the students how and why to register. They have been satisfied. The number of students who get registered has increased with something like 30%, even though we do not have an exact number.

Denes Lenard: In your relation with the Jules and You members, you always adopt an approach that is strongly oriented to individual needs. But there are so many diverse people from different cultures in Maastricht. Does this sometimes create problems?

Karin v.d. Ven: It is really difficult. In the beginning we knew the cultural differences between international and Dutch students would be the main problem or main issue in making sure they settle here. But we weren’t really aware between all the cultural differences amongst them the international students themselves.
While working we were able to understand that for example Chinese people have a different concept of contracts than Polish students for example. Now we try to integrate this knowledge all the time. We try to explain things from the perspective of different international students. But now we want to try to integrate more specific cultures and be more sensitive to all these issues. We learn as we go.
For example with the housing contract we do so far we only used to go through the contract with the international students and explain them in English what they say. Now for many people we must also explain the status of a contract in the Netherlands, because for example in Asia a contract has another status.
Another example: in the Netherlands registration with the municipality is a normal thing and a legal obligation. It makes the government able to find you in a good way. If there is a fire in the house you are registered in the firemen know they have to search for your, or you get other facilities in general. But in some cultures we found out that having the government find you is rather associated with a big brother thing and it is perceived as a bad thing.

Denes Lenard: What was the biggest challenge you had to face with Jules and You?

Karin v.d. Ven: We are an intermediary, without students we can’t reach business partners and the other way around. At first it was difficult as we had no business partners and no students. We had to convince people with an idea, without a track record. Now we have it, and for example in Groningen or Tilburg it is easier. That was the most difficult part.

And then the university was skeptical about our footing as a commercial company. It was as if they expected that companies would automatically go over dead bodies for anything. Now they understand that a company can do something that is socially beneficial, while also paying themselves rather than living by subsidies. Commercial is not a dirty word, but at first they did not realize this.

Denes Lenard: What is you vision for the future: where would you like to see Jules and You in several years?
Karin v.d. Ven: Jules and You definitely has a long way to go. We will deepen our services and elaborate on them. We also hope to widen to more cities. Higher education is constantly internationalizing so there is a growing market for us. We are just really enthusiastic about what we do and this is why many universities approached us and they also want to implement our concept. There is also some interest from abroad. In the long run maybe we will try something in Germany.

As for my personal position, I think that after a while you are not close enough to the students anymore to feel what they need, and in the long run I would let other people make strategies and policies and then I would occupy a different position in the company.

This is Artificial Owl, a blog with abandoned things. There are hours worth of browsing through the archive.

Then you have the blog with cool things in random places. Just see for yourself.

Next, you have a very good blog post about 10 strange places. They are so strange they make you want to read the description.

Another blog with weird places, i haven´t fully explored yet.

And finally some fun with google maps, plus

Pictures of great libraries: 1 and 2 and even 3.

A so called guide to libraries is here.

A few paragraphs on the worlds 7 greatest libraries.

And for those who like to read, have a look at the social network Shelfari and join me.

video on human rights

Also have a look at the Romanian Constitution: en ro fr

Da, în cele ce urmează o să trag uneori de concepte şi de comparaţii, şi da, comparând statistici, România va ieşi de cele mai multe ori mai slab decât restul ţărilor din vestul Europei. Dar cred că nu strică să ieşim din categoriile cu care ne-am intoxicat, mai ales dacă realizăm că sunt prea restrânse şi corespund unei ideologii neproductive. In plus, cred că PIBul pe cap de locuitor nu spune mai mult decât ce se întâmplă dacă împarţi PIBul la numarul de locuitori.

.

Ce se intamplă dacă ieşim din retorica asta?

.

1. Ce ne dorim

Ceea ce ne dorim de mulţi ani de zile, este să fim la acelaşi nivel cu vestul. Ne gandim la perioada interbelică, ca la un timp mitic şi minunat; şi când privim în jur ne este teamă că nu mai ajungem nici macar la acel nivel când parcă ne apropiam de utopia din vest. Eu cred că asta are la bază unele confuzii grave, şi că am depăşit de mult gradul de dezvoltare al acelei perioade.

Avem unele probleme serioase în modul în care ne referim la propria ţară, societate şi implicit la noi înşine. Suntem de un pesimism de-a dreptul bolnav. Poate că România nu ar trebui să aibă ca obiectiv creşterea PIB-ului, pentru că şi dacă ar avea cel mai mare PIB din univers, ar exista exact aceaşi nemulţumire colectivă.

O altă problemă gravă este că ne ducem în concediu în vest şi căscăm ochii la arhitectura impresionantă, dupa care venim acasă cu ideea că vestul este un paradis. Nu este. Iar aşteptările nerealiste duc la frustrări şi confuzie. Probabil că noi, generaţiile tinere, avem o disfuncţie şi mai gravă. Pentru că fără să vrea, părinţii noştri “ne-au vândut” drept realitate iminentă un mit al unui paradis, la care ei visau în blocurile comuniste îngheţate.

.

-câteva secunde pauză de gândire-

.

2. Ce Avem

Iată unele exemple care ilustrează faptul că România nu este un paradis, şi nici vestul Europei nu este.

• In România este foarte dificil să iţi găseşti un job. Germania este plină de şomeri iar ca tânăr chiar nu are sens să iţi cauţi job pentru că nu găseşti. In Spania şomajul este atât de mare încât statisticile aproape că nu mai au înţeles.

• In România lucrurile nu sunt organizate bine. In Olanda lucrurile nu sunt organizate bine: se pierd acte, eşti înregistrat şi dezînregistrat din facultate, pentru un numar de telefon completezi nenumărate proceduri şi cineva se găseşte care să dea totul peste cap.

• In România funcţionarii nu sunt prietenoşi. In Olanda funcţionarii freacă menta, nu te ajută, te resping şi daca nu îl faci pe durul poţi să iţi iei adio. In Danemarca unii funcţionari au program de doar 15 minute la 7 dimineata – şi gata.

• In România drumurile sunt proaste. In vestul Europei drumurile sunt bune.

• In România oamenii au umor. In vestul Europei nu au.

• In România politicienii sunt corupţi şi işi bat joc de organele statului. In Anglia primul ministru ameninţă directori ai autorităţilor  anticorupţie, iar singurul motiv pentru care în SUA corupţia nu este o problemă, este pentru că o consideră mersul firesc al economiei.

• In România oamenii nu sunt civilizaţi şi ascultă manele în tramvai. In Olanda coşul de gunoi colectiv este strada. Doar dimineaţa după ce trec cei care curăţă este curat. In Olanda oamenii zbiară în tren ca nişte tâmpiţi, fără să le pese de cei din jur.

• In România produsele sunt proaste iar companiile işi bat joc de consumatori în timp ce autorităţile mănâncă gogoşi. In Germania concernele de alimente înşeală consumatorul constant, iar politicienii se bucură de roadele lobbyului şi mănâncă ştrudel.
• In România dacă încerci să faci ceva bun ţi se pun buşteni în roate. In Germania dacă te gandeşti pentru o secunda să iţi faci sindicat, eşti dat afară fără discuţii -indiferent de faptul că ai acest drept în constituţie.

• Si aşa mai departe. Si în vest, tot aşa mai departe.

.

3. Ce nu vom avea

Problema nu este că România este un loc blestemat cu un neam blestemat. Problema este că planeta asta nu este un rai. Este frumos să visăm că gradina Eden este accesibilă cu un avion low cost spre Monaco, dar din păcate nu este accesibilă nici cu o rachetă spaţială. Acel loc frumos şi bun, şi acel timp din istorie frumos şi bun nu există. Imi pare rău, dar trebuie să fim realişti.

Ceea ce există, este o mică lume în care pietrele nu sunt sfere perfecte, în care florile se ofilesc şi în care fiecare om face lucruri bune şi rele. La fel şi societăţile sunt un amestec de idei bune şi proaste, de chestii care functionează şi chestii care sunt catastrofe.

Când mergem în vest observăm 100 de detalii frumoase care ne arată ce grozavă este acea lume. Când ajungem în România observăm 100 de detalii oribile care ne arată ce infern este ţara asta. Lucrurile pot fi privite şi invers fără probleme. Nu o facem, pentru că am învăţat să nu o facem. Eu propun să exersăm să vedem lucrurile şi invers, pentru ca la un moment dat să fim capabili să le vedem pe toate aşa cum sunt. Cine vrea poate să înveţe să vadă şi numai lucruri frumoase peste tot. Sunteti liberi să alegeţi absolut tot ce vreţi în privinţa asta şi nimeni nu vă poate condamna, în afară de voi înşivă. Vă promit asta!

.

încă o mică pauză de gândire

.

4. România astăzi

Revenind, aş dori să insist un pic asupra faptului că România este la fel de înaltă ca şi Franţa, doar că pleacă fruntea şi din cauza asta nu iese egală la masurătoare:

• Avem profesori universitari care lucreaza cot la cot cu elite de la Stanford.
• Organizăm Summituri Nato şi conferinţe interanţionale despre securitate şi blogging.
• Companii româneşti cuceresc balcanul şi unele chiar şi restul Europei.
• Investitori straini işi deschid fabrici aici deşi nu avem infrastructură- pentru că au încredere în resursele umane.
• O mare putere a lumii o face pe bosumflata pentru că revendicăm interese în teritorii în care are şi ea la rîndul ei interese.
• De cam un an România participă la eforturile de ajutorare a Africii.
• Chinezi şi alte persoane imigreaza în România, pentru a munci şi pentru afaceri.
• Ţăranul francez primeşte subvenţii din banul românului.
• Mii de studenţi români conduc seminarii în universităţi de top din jurul lumii.
• Elveţienii îşi iau rucsacul în spinare şi fac autostopul prin ţară.
• Soldatul român împuşcă oameni în Afganistan.
• Mii de tineri români întemeiază ONGuri, companii sau grupuri de iniţiativă şi aduc inovaţii.
• Instituţiile internaţionale şi europene au personal român.
• În timp ce in occidentul se confruntă cu o criză de sens, România găseşte sens in credinţă
• Când se întâmplă ceva în New York, în câteva ore este deja pe  internetul .ro.
• Filmele regizorilor români intră în cele mai apreciate topuri din lume.
• Româna este una dintre cele mai puternice limbi pe wikipedia.

Da sigur, tot aşa se pot da şi exemple de lucruri groaznice din România. Şi tot aşa se pot da şi exemple de lucruri minunate din vest, şi tot aşa şi lucruri groaznice din vest. Dar România este acolo şi participă la lume, la ce se întâmplă şi la ce se face. Cu bine şi cu rău, la fel ca şi Austria şi Japonia.

Şi da, politicul în România este o măgărie şi nu există democraţie reală. Însă şi în SUA, unde democraţia este perfectă, democraţia este tot o glumă proastă şi voturile se cumpără şi se fură, şi colegiile electorale se desenează cu creionul pe şerveţele de către candidaţi. Nici în Marea Britanie sistemul juridic nu mustrează politicienii corupţi, şi nicăieri în lume nu o va face vreodată, decât tot din interese politice.

Şi la fel ca şi în Olanda, dacă dai în judecată un organ al statului român şi ai dreptate, de obicei caştigi, iar dacă nu ţi se dă dreptate te oftici şi presupui că tot restul lumii este corupt  iar tu eşti sfânt şi nu poţi greşi.

.

5. Viaţa în România

La fel ca şi in România, peste tot pe glob, inclusiv în ceea ce numim paradisul vestic, oamenii se luptă pentru a supravieţui şi pentru a câştiga un ban ca să işi îndeplinească un vis pe care nici nu ştiu de ce şi-l doresc de fapt. Şi tot ca şi în România, drepturile oamenilor sunt uneori încălcate şi ei trebuie să se lupte ca să  le revendice -uneori cu pixul, alteori cu pumnul. Românii nu fac şi nici nu trebuie să facă excepţie de la mersul firesc al lucrurilor.

Diferenţa dintre oamenii care se luptă în vest şi cei care se luptă în România este că cei din vest se plâng mai puţin. Şi asta nu este neapărat ceva de admirat- mi se pare grozav să te plângi şi poţi să faci artă sublimă cu asta. Şi mie îmi place sa mă vait, dar totuşi din când în când este bine să recunoaştem că văitatul este un mod de a socializa şi nu o ocupaţie serioasă.

Fireşte că toţi acei oameni care sunt nefericiţi pentru că nu sunt plătiţi pe masura muncii lor, sau cei care nu intră la facultate pentru că altul le-a luat locul cu şpagă, au motive serioase ca să fie trişti şi supăraţi. Dar şi cei care suferă în Elveţia de faptul că au prea mulţi bani şi viaţa lor nu are sens, sau cei care vor să intre la facultate în Germania, dar nu pot pentru că trebuie să se ducă în armată, au motive la fel de serioase să fie trişti şi supăraţi. Ne dorim să fim în locul lor; işi doresc să fie în locul nostru- ceea ce avem în comun este că suntem nefericiţi.

Oricât şi în orice direcţie vom evolua ca ţară, vom avea acelaşi numar de probleme şi vom fi la fel de nefericiţi din cauza lor- şi ne vom simţi la fel de mizerabili. Pentru că  asta este viaţa standard de homo sapiens, nu are legătură cu societatea.

.

6. 20 ani irosiţi

Acum aş vrea să trec la ideea că în ultimii 20 ani nu s-a schimbat nimic şi că revoluţia nu a avut rost, toţi au murit degeaba şi vai de noi. Pe dracu!

România de astăzi are cu totul şi cu totul altă faţă! Dacă nu credeţi, puteţi să reflectaţi la asta în mall la movieplex 3d, în turnul Eiffel, sau în timp ce semnaţi un contract de consultanţa legală pentru clubul vostru de cercetători geneticieni pasionaţi de nutella sau în timp ce faceţi update la statusul Twitter de pe Iphone în cabana de la Belis, pentru a anunţa un flashmob anti Vadim în parcul Izvor, la care vă duceti cu wizzairul. -Şi toate astea s-au întâmplat în numai 20 ani. Cât despre urmatorii 20 ani, habar n-am ce se va întâmpla, dar ştiu că vom face parte din acel ceva la fel ca şi Finlanda sau Portugalia.

Da, mizeria, mârlănia, lipsa de dreptate, lipsa de cultură şi toate cele sunt încă aici. Şi nu o să dispară niciodată, de nicăieri de pe pamant.

.

7. Rezultat intermediar

Incă un pic şi trec la ce e de făcut. Mai spun doar că nu mai există est şi vest în discursurile oficiale din Bruxelles, Haga şi alte oraşe de genul ăsta. Acum la moda este împărţirea sud (Africa şi ce o mai fi pe acolo) şi nord (paradisul general în care e vară când jos e iarnă). Şi România face parte din nord, din tarile dezvoltate, oricât ne mai plângem noi.

Când vorbiţi cu norvegieni sau cu austrieci vă rog să nu vă mai referiţi la România ca la o ţară în curs de dezvoltare, pentru că nu mai are sens şi nu o să înţeleagă ce-i cu voi. Asta pentru că ei habar nu au ce e în România. Şi pentru că, ţările din nord sunt ţări cu probleme şi cu cetăţeni care incearcă să găsească soluţii pentru cazuri particulare şi cazuri mai generale. Ţările în curs de dezvoltare, sunt ţări cu probleme în care oamenii sunt retardaţi şi singura şansă este să vină superiorul alb să le rezolve cu mărinimia şi harul său divin. Cam astea sunt implicaţiile subtile ale acestui discurs de care ne-am săturat.

Fie cum o fi,  dar haideţi să cerem respect pentru tot ceea ce s-a realizat, şi chiar şi pentru toate eforturile de a realiza ceva, care au dat greş. Haideti să cerem respect şi pentru ceea ce se realizează acum şi ce se va realiza în viitorul apropiat. Şi haideţi să îl cerem mai ales de la noi, şi nu să îl cerşim de la alţii- fie ei funcţionari italieni sau politicieni români.

Apoi, haideţi să ne legăm de cei care au distrus şi continuă să distrugă- pentru că sunt nişte cretini, nu pentru ca sunt români. Şi să îi judecăm la fel cum îi judecăm pe cretinii din restul Europei. Sunt destule instanţe de justiţie pentru toţi, dacă suntem dispuşi să renunţăm la judecăţi pe baza de stereotip şi să trecem la judecăţi mai profunde.

.

8. Şi atunci asta e, nimic nu are rost, şi ce ne facem?

Asta e. Şi mâine o să fie altfel, dar la fel. Lumea este în continuă schimbare, şi nu există un echilibru perfect după care începe epoca de aur, în care dispare ceea ce numim în general răul şi suferinţa. In plus, acel echilibru nici nu s-a pierdut vreodată pentru că repet, nu exista. Lumea devine suportabilă sau insuportabilă pentru că noi o facem aşa. Niciun loc şi niciun timp nu va fi frumos pentru ca aşa este el în mod gratuit- nici măcar cascadele Niagara. Lucrurile sunt frumoase pentru că ne chinuim noi să le facem aşa şi pentru că facem sacrificii mari pentru asta. Şi atunci când nu putem schimba ceva, îl suportăm şi ne ocupăm de altceva ce poate să fie schimbat.

Ceea ce  este de facut ,este orice ce ne implineşte şi aduce schimbarea mică sau mare pe care ne-o dorim- pentru că fiecare este nemulţumit de ceva. Schimbări în modul în care ne comportăm se pot face, şi schimbări în modul în care gândim se pot face de asemenea, iar rezultatul este revoluţionar pentru noi înşine şi uneori şi pentru câţiva oameni din jurul nostru.  Asta dă sens şi rost vieţii noastre, nu dacă iese Băsescu, Geoană sau Avram Iancu preşedinte.

.

9. Şi cu România ce ne facem?

România este un haos- daca suntem convinşi că ordine este doar când liniile sunt perpedinculare şi/sau paralele. Unii văd mai puţină ordine în picturi abstracte cu unghiuri drepte şi mai multă ordine în portrete cu oameni încruntaţi. Apoi mai sunt şi fizicieni care cred că gravitaţia şi traiectoriile fac haos în ordinea cuantică. Nu mă pricep nici la artă nici la fizică, dar inteleg că haosul şi ordinea sunt o reflexie a categoriilor cu care am învăţat să lecturăm lumea.

In România modul de a citi lumea este diferit faţă de cel din Germania, şi nu se va schimba prea curând. Ar fi păcat să devină o replică a altei paradigme mai ales pentru că oricum problemele la nivel de principiu sunt exact aceleaşi (bani, sex, faimă şi diverse). Nu înseamnă că nu trebuie să ne dorim schimbări, ci din contră să râvnim la ele zilnic. Dar nu ca la un vis în care România se preface într-o ţară normală în care se trăieşte decent, pentru că nu e normal să ai personalitate dublă şi pentru că decenţa este o  lipsă de creativitate.

Mai degraba să alegem conştienţi modul în care ne comportăm. Să râvnim spre a fi noi înşine mai conştienţi de modul nostru de a gândi, de a ne comporta şi de a fi, şi să nu ne mai frământăm atâta despre generalităţi imaginare.

.

10. Noi încotro

Cine preferă ordinea din altă ţară pentru că este de părere că s-ar simţi mai bine acolo, este perfect îndreptăţit (şi din 90 si 07 liber) să se bucure de ea. Şi dacă îl împiedică ceva să facă asta, are un scop în a găsi calea spre acel rai personal. Iar dacă nu îl gaseşte acolo , se poate duce mai departe. Şi dacă nici acolo nu îl găseşte atunci nu e vina României.

Cei care preferă ordinea din România, sunt liberi să stea şi să suporte consecinţele. Iar cei care preferă ordinea din România, dar vor să tragă o diagonală peste ea, sunt la fel de liberi şi îndreptăţiţi să încerce s-o facă.

Iar celora care nu se simt confortabil cu niciuna dintre variante, pot să le  spun doar că pentru nimeni a fi om nu este un lucru confortabil. Acest lucru este o concluzie evidentă dacă ne uităm în spate, în faţă şi în jur. Intrebarea cu adevărat importantă nu este dacă România va fi vreodată cum visăm să fie, ci dacă avem curajul să ne privim pe noi înşine în ochi – şi în ultimă instanţă să murim- în încercarea de a fi ceea ce vrem noi să fim, intr-o lume care nu este, ceea ce nu va putea să fie vreodată.

.

.

.

.

Pe o idee similară merge şi acest articol.

Migrant issues in Romania are underaddressed. And then, the issue of tens of thousands of Saxons moving from Romania in the last 20 years is still not talked about. This will prove to be one of the biggest losses for Romania in the 20th century.

Here are some interesting resource:

Association for migration

Two websites for people from Bassarabia: Basarabeni.ro and Romanian Citizenship

Right now one can find that there are a lot of Asian people who move to Romania. Some criticize this, but I think it can be a great cultural resource for the country. Unfortunately there is not much done to actually integrate them into Romanian culture. I am not talking about assimilation but about having them interact with Romanians. Romanians are very welcoming people and they are very interested in people from other cultures. But they need to have the opportunity to do this. Most Chinese people who come to Romania find themselves in a strange country and because of this they may easily prefer to stick to their community. There should be more efforts to create new bridges.

Here is a wiki article about the Chinese in Romania